Hainele au creat mai multe iluzii decat religiile, Cioran

Traim in cele mai generoase vremuri. Pana cand sa ne mai mintim? Putem sa marturisim sincer, in fine, ca suntem mai emotionati de idei, haine, carti, oameni, amor, mancare, droguri, design, sport, arta, voaiaje decat de pedepsele religie, stiinta, morala, eruditie, copii…

In sfarsit, de ce n am confunda placerile cu crezurile?

Religia si a pierdut multi fani. Morala supravietuieste gratie noilor predici, trainingurile corporatiilor. Duhovnic ti e terapeutul unde te spovedesti dar platesti.

Implinirea ultima? O casa sarmanta, un om inteligent si viu langa mine cu trup ce ma sminteste, carti, prieteni si haine. Soarele zeu. Pe fondul recviemului lui mozart, alcool.

Nu cunosc multi credinciosi, in afara de cativa calugari, care sa prefere liturghia de duminica marfei noi design aduse la un second hand intr o duminica dimineata…Cred ca singura data cand am auzit in topul placerilor la cineva pe Dumnezeu a fost tot la un calugar care inca ma mai face sa am ezitari serioase prin veselia si dragostea lui de divinitate. Mie cel mai mult imi place Dumnezeu, apoi taiteii cu nuca de joi serviti in trapeza noastra cu flori...

Tulburari

Gasesc o replica ce ma preocupa. Ma tulbura chiar, mai cu seama ca vine de la unul dintre oamenii pe care ii admir mult. Si cand admiri, nu e putin lucru. (Poti sa iubesti fara sa admiri). Nu mai trebuie spus, ca desi ma oftica, ii dau dreptate. Logic, fraza e imbatabila.

Ratarea nu se scuza niciodata, cu nimic. Izbanzile - chiar cand sunt rodul infamiei morale - tot izbanzi raman.

Easter in Vienna

“Take a circle, pet it. It will become vicious”. E. Ionesco

As a God fearing Christian and habitual recycler, on the eve of each major holiday, I stop and ponder on the cyclical elements of our existence.

Jesus gets reborn and resurrected every year, Paulo Coehlo continues writing uninspired formulaic books that appeal to the masses, we make our bed in the morning even if we’re going to use it later, women bleed with a mathematical precision every 28 days, men think about sex most of the time they are awake, every decade fashion gets recycled, close relatives continue giving us uninspired pyjamas on our birthdays, Madonna reinvents herself every other year, we enjoy food although we hope we can successfully digest it, and formerly disillusioned people fall in love again thinking – wow, this is great, this is new, this is… different.

The Viennese say that in the past, even the future looked better. That raw pessimism, that pleasant neurosis, that realistic outlook on what is to come helps them break a vicious circle, thinking that they found a way out, a way to attain the unattainable – that illusion of permanence. And so they fare through life, with angst and panic, with an ongoing metaphysical anxiety for divine salvation, with Catholic guilt, a deeply secular indifference to social malaise and the wavering belief that … the best has already happened.

A question remains – should we give in to a comfortable pessimism that allows us to take the future lighter, or should we just trust Camus, who tells us to invent hope where there is none?

The way I deal with it, is to light another cigarette, order a coffee, affect an air of nonchalant aloofness and believe that the only hope I should nurture is that I’ll end up with the right regrets.

Our guest writer from Vienna

Obsesia repetitiei

Aici nu vrem sa fim unici ci ne place sa urmam. Copiem si practicam atitudini, meserii, canoane, idei, designuri, arhitecturi, moda, politici, religii. E o inclestare, un conventionalism religie si o reticenta fata de orice e autentic. Neatent ai zice ca e traditionalism.

Originalul / individualul este injurat; apreciat sau valorat doar in unele capitale din vest , limitandu ne la Europa. Suntem mereu precum provincia ce latra la paris ca e plina de snob, adica de superioritate si infatuare si feblete pentru neordinar. Desigur si acolo sunt falsii originali, ce poarta vesnica geanta chanel 2.55 de care suntem asa de pictisiti, ca sa dam un exemplu, nostalgia nationalista pentru inventia practica a doamnei CC. (lantul ce traverseaza corpul si fermoarul ce inlocuiau gentuta incomoda de mana si clapa).

Aceeasi perna ikea pe toate canapele din ro, acelasi rosu caramiziu – noua culoare ce preschimba griul blocurilor din bucuresti, acelasi pui cu cartofi si salata boeuf la masa de familie, acelasi iphone si acelasi paltonas negru, aceeasi stire in fiecare seara, aceeasi iluzie ca daca vei pleca intr un an sabatic viata ta se va schimba (de parca locul e de vina), aceeasi inchizatoare la fereastra de lemn sau termopan, aceeasi gresie in baie, chiar daca, culmea, esti bogat sau sarac. Aceeasi postare (sic).

Modestie, umilinta sau neputinta? Ce ne opreste? De ce nu ne deranjeaza banalul, uniforma si conformismul?

United colors of pipera

Din universul lor mic construiesc universurilor noastre custi in care sa le incapa si lor bucatica de lume. Daca n-au minte sau imaginatie nu e vina lor, e vina celor din jur care nu sunt destul de incuiati ca ei – spunem noi – snobi si fara suflet – spun ei.

Fiecare iesire a ta din cele cateva non-culori care se vantura pe strada (negru, negru murdar, negru prespalat, negru negru, negru gri) este taxata cu vehementa – ce-i tampenia asta tinere – esti gay ? esti drogat ?

In ultima vreme metroul imi da speranta cel putin pe magistrala albastra – unde fostele glorii ale universitatilor bucurestene (bursieri, studenti de nota zece, baieti si fete de zahar atat la cursuri cat si in afara lor) – actualmente micuti cautatori de aur in minele sclipitoare la intrare ale corporatiilor – incep sa creada in culori, fetele, nu baietii, rupte din vitrine h&m sau alte vitrine, colorate macar la vedere fiindca blocajele raman aceleasi :
- Buna – ce-ai zice de o noapte la mine ?
- Stai sa o sun pe mama… Intreaba daca ne casatorim ?...

Si oricum si astia una zic si alta fumeaza ca te trezesti cu niste judecati de valoare gen :

- in vama merg toti drogatii (desi ii vezi si pe ei beti morti si intinsi pe nisip duminica dimineata, printre drogatii aia nespalati).
- ai auzit de magda – si-a luat pantaloni de la second. Pai sa nu stiu eu ca lucrul de pe mine e nou – as innebuni
- ai stat la cort 3 zile !!! eu n-as sta in viata mea – mi se pare foarte jegos
- citesti in metrou carti politiste ?! ce s-a intamplat cu marii clasici?

Etc

Multi simt nevoia sa se justifice, sa-ti spuna de ce nu fac ce faci tu de parca i-ai invitat sau ai vrea sa ii inviti si trebuie sa-ti explice motivul pentru care nu pot sa participe la viata ta si o fac de fiecare data cu cate o jignire ca sa te simti prost si mic in fata lor.
Critica orice faci tu fiindca ei nu vor sau n-au chef sa faca ce faci tu – desi nu-i obliga nimeni sa le placa ce iti place tie – daca le arati ca asculti alta muzica, ca citesti alte carti, ca nu citesti ziare si ca nu te uiti la stiri te considera un dereglat, un paria, un om din afara haitei care incearca sa-i jigneasca prin faptul ca nu mananca mici sau sarmale ca ei, ca nu le plac tocanitele facute ca la mama acasa, ca o bucata de carnat pe luna este suficienta, ca slana nu este brocolliul tuturor carnurilor si ca porcul nu e peste.

Arogant, increzut, nesuferit sunt toate apelative pe care le primesti de la fetele si baietii care au trecut pe la scoala.

M*ist, p*rtar, l*bianca, nef*tut*, ba*aboanta – sunt apelativele pe care le auzi pe strada cand te plimbi printre cei care nu numai judeca ci trec si la fapte – o flegma mai mare sau mai mica in fata sau pe unde se nimereste, un pumn in gura, o palma peste peste fese.
Intr-adevar ai putea sa nu le povestesti nimic din lucrurile pe care le faci tu dar cateodata iti face placere sa povestesti – sau cateodata esti intrebat deci invitat la judecata publica pe un ton mieros. Si le spui si incep sa intepe incet incet pana te prinzi pana te prind pana trebuie sa-ti fie rusine ca ai vazut un film alb – negru in vikend – vai draga alb negru – nu ai bani de color sau faci pe interesantul.
Poate poti sa taci – si sa pastrezi lucrurile astea pentru tine – dar vor avea oricum o problema cu pantofii tai, cu tunsoarea ta, cu esarfa ta, cu fularul tau, cu paltonul tau, cu cartea pe care o ai in buzunar, oricand un detaliu va marca motivul pentru o jignire din partea lor fiindca n-ai avut raspunsul pe care vroiau sa-l dai.

Amor

tara e plina de gropi, e in criza, e saraca, e ciopartita si voi vorbiti de libraria franceza, toleranta, elitism, limba. ia sa puneti mana pe lopeti sa faceti autostrazi. nu mai pierdeti vremea cu comentarii pe bloguri.
daca as avea putere v-as trimite pe toti la canal sa terminati dracului ce au inceput marii comunisti si sa legati bucurestiul de dunare si marea neagra.


ia mai terminati domnule cu prostiile! stati si comentati de pe macuri lucioase si vaiouri scumpe cand viata se poticnita in prezentul asta sarac.
hai! toata lumea la tarnacoape si lopeti sa scoatem tara din namol. dupa aceea puteti sa va certati cat vreti. ca librariea franceza are prea putine titluri sau ca e bine ca exista.


pe vremuri faceam transfagarasanul, valea oltului - astazi un mai facem nimic, eram mari. astazi doar stam - vegetam si ne plangem!
chinezii abia asteapta sa investeasca in romania. dar stiu ca nu suntem oameni de incredere si ne punem tot felul de probleme inutile in loc sa ne gandim zi si noapte la munca!


bunastarea unui popor depinde de harnicia lui. noi nu suntem harnici! preferam sa citim, sa folosim cuvinte sofisticate in tot felul de limbi si sa visam ca fluturii la campuri cu flori in timp ce traim in rahat!
sebastian - anonim

Asa e. Toata lumea il injura azi dar uita cate a facut. Rusine sa va fie. Noroc cu el care a facut metroul si ne a dat la toti un apartament unde sa stam...Cand va aud cu interbelicul simt ca innebunesc. Tata a fost deportat in Siberia si a muncit toata viata si nu se plange de nimic ci e demn. Si nu era din familie aleasa cum zic ei ci oameni simpli si desi stam intr-un apartament in berceni sa stiti ca acolo s-a format o comunitate si oamenii se ajuta intre ei si nu sunt trantori care viseaza la pamanturile odata avute pe care le munceau parintii nostri ca niste sclavi ca ei sa se duca la opera sau la alte chestii simandicoase. Bunica imi povestea ca stateau ca nesimtitele toata ziua trantite in pat cu o carte si vorbeau in franceza ca ea sa nu inteleaga. Ii vad pe toti batranii astia din blocurile din centru cu fetele arogante doar pentru ca inainte ei au fost bogati sau intelectuali...dar nu si ar vinde apartamnetul sa se mute in berceni ca sa aiba caldura si ne tin pe noi in frig doar ca sa stea ei in centru. Eu stau in berceni si nu e frumos acolo dar in casa mea e cald si stau in maiou si chiloti. Aici la salon am nevoie de caldura ca clientele se dezbraca, ma rog, stiti cum e, si nu am ce sa fac decat sa le pun un radiator ca zgripturoaicele astea fac economie si dau drumul la centrala doar de doua trei ori pe zi. Nu-mi vorbiti mie de ei ca sunt niste nenorociti. Cred ca daca citesc o carte sunt mai breji decat noi. De parca noi nu suntem oameni. De ifose sunt satula, munca, asta ne tine, ca altfel innebunim. sa puna mana sa faca ceva, ca tata si acum mai ajuta un vecin, nu sta locului o clipa. dar nu, ei prefera sa stea in depresia lor.
Alexandra

draga alexandra,



ne potrivim, gandim la fel si avem aceleasi origini sanatoase.


ai prieten?


eu sunt saten, am ochii verzi si imi place foarte mult salata de vara cu rosii de tara. nu pun pret pe lucrurile materiale, nu tin cont de moda si modiste, nu beau si nu fumez - ceea ce imi asigura un fizic si tonus absolut sanatos.
lasa-mi mailul tau daca vrei sa incepem ceva serios.
sebastian - anonim
ps: n-am nici blog


Sa stii ca asa mi a ghicit de sfantu vasile cineva...sa mai zici ca nu e adevarat! In prima zi de baba de undeva din undele ascunse un cavaler de trefla o sa te curteze pe drum de seara. Important e sa speri, vezi...
Eu cred in seriozitate si valori in general. Sunt divortata si nu am copii.


alexandra23@yahoo.es.

N aveti niste ochelari de apropiere?

Sunt vreo cinci sau sase locuri unde poti sa mananci bine in Bucuresti. Ce nu ne place este publicul din jur si amenajarea rigida, de cantina sau fara nici un dumnezeu.

Unul dintre putinele locuri unde atmosfera e vie, relaxata, calduroasa si mancarea delicioasa e restaurantul belgian Waterloo din strada Traian. Basca, patronul si chelnerii au personalitate, sunt asa a la francais, profesionisti dar nu servili ci caldurosi, fac comentarii ironice, iti mai toarna doze duble de calvados daca te plac si te si intreaba cate ceva din curiozitate pura. Asta doar daca baga de seama ca doresti a fi intrebat.

Deunazi luam iar cina acolo si eram cu totii impresionati de prezenta la masa a unei eroine a timpurilor noastre moderne, Monica Macovei. Simpla, modesta precum o ministra suedeza, copilaroasa in acelasi timp, fuma marlboro filter plus si discuta pasional cu cei trei co meseni pe care nu stiai de unde sa i iei.
Desi conversatia noastra la masa era animata nu puteam sa nu l observam pe un domn la cinzeci de ani, greu de descris in 2 cuvinte. Locul lui ar fi fost mai degraba la un la mama sau city grill dar un asemenea caracter e un neobosit schimbator de decoruri.
Trebuia sa impresioneze cu orice chip, urland la telefon, arucandu si bratele in toate partile, ridicandu se in picioare de fiecare data cand mintea lui dadea gol si cerand sugestii de troleibuz chelnerului despre iubita sa de la masa sau despre vreme. . Partenera, cu infatisarea de optzecista secretara de cenaclu era doar un pretext de afisare si ii servea drept public secundar personalitatii sale accentuate si isterice.

Asezat cu fata total spre celelalte mese, aproape cu spatele spre ea desigur, isi facea numarul implorandu ne atentia ce deja il uitase si catalogase. Disperat isi juca si ultima carte si ridicandu se pentru a nu stiu cata oara in picioare, scoase o hartiuta si o exclamatie salvatoare. Masa noastra fu prima de interpelare in ciuda varstei evident neadecvate. – Nu aveti cumva ochelari de apropiere? Noi socati de gaselnita am raspuns un nu stingher iar francezii de la masa mureau de curiozitate sa le traducem caci desi vorbesc bine romana le scapa unele detalii. La a doua masa iar nu a avut succes si furios si grabit s a rotit in mijloc intrebandu ne pe toti tragic aproape pravalindu se: Nu aveti o pereche de ochelari de apropiere?

In linistea trista ce ne cuprinsese de mila, sila amestecata cu furie la unii, plapand si matern s a auzit glasul sigur, corect si cunoscut de la emisunile tv al Monicai Macovei care l a indemnat firesc si elegant sa ii ia pe ai ei. Uimit si ravasit de gestul ei, i a luat, s a prefacut ca i foloseste un minut la masa lui si apoi  i i a dat inapoi. Seara fusese salvata iar el rapus, caci intors la masa s a asezat in fata partenerei si a tacut.