Disperarea batranei

Venise clipa in care fetita trebuia sa si ia la revedere. Petrecuse o vacanta la rudele din Romania si acum se intorcea acasa la ea caci incepea gradinita. I a pupat pe unchii ei, apoi a sarit in bratele matusilor pe care le adora, a imbratisat o prelung pe strabunica ei si in final ramasese inca o doamna batrana si incovoiata intr-un colt al salonului care astepta cu bratele deschise. Fetita a incercat sa se fofileze dar adultii din jurul ei nu au iertat o. Hai, du te si la ea ca asa e frumos, sarut o si pe ea. Fetita o privi rece pe batrana incovoiata, si infricosata de pielea zbarcita incepu sa planga refuzand sa se apropie de ea. Batrana decrepita isi pleca capul.

Corespondenta de la Paris

Franta abunda de jurnale, coloane, memorii, biografii, confesiuni, autobiografii sau autoportrete. Asta se explica prin faptul ca Franta are un public care se intereseaza in continuare de scriitor precum noi ne interesam de fotbalisti, monica, politicieni sau elodia. In Romania daca scrii despre tine insuti, e clar ca esti depasit si epuizat, esti un vanitos sau un barfitor. Zicea filozoful ca oratoria se naste cand esti sigur ca esti ascultat. Scriitorul francez rar evita sa scrie un jurnal sau o corespondenta pentru ca are certitudinea ca este ascultat, ca intimitatile si parerile lui intereseaza. Inutil sa mai spunem ca la noi, si iata a mai reaparut inca un text din categoria asa e la noi care atata ii irita pe pastoralii romani, ei bine la noi, putin.

(ps: jurnalul lui cioran cu statut incert, frustrarea lipsei ultimilor ani din jurnalul lui jeni, comentariile mizerabile urmate unui articol de plesu, furia romaneasca la auzul nobelului dat hertei, dar noroc cu jurnalul lui sebastian)

O fiinta a indepartarilor

Omul este o fiinta a indepartarilor, a scris Heidegger. Fraza asta are multe sensuri, asa cum au toate frazele lui, dar eu ii aplic sensul cel mai uzual si comun. Sa mori inseamna sa te indepartezi de lucruri, sau sa vezi cum lucrurile se indeparteaza de tine. Asa ma duc la petreceri, la treburi, la evenimente cotidiene, imediate, si mi se pare ca vin de foarte departe, din indepartarile mele de om care isi epuizeaza cu pasi repezi biografia. Deja nu imi mai ramane prea mult, dar nu din viata sau moarte, ci din mine insumi… putin din ce a fost, putin din cine am fost.

Suntem fiinte ce ne indepartam noi oamenii, nu pentru ca ne indepartam cu varsta, sunt lucrurile care se duc, e lumea asta care nu ne mai e la indemana. Totul e aici, dar un pic mai departe.
Paco Umbral