6 luni de iarna rezolva orice

Lasa ca vine vara. Peste 6 luni. Cand si trece. Dar mama cum o sa fie… O sa aducem un Renault 4 L decapotabil de aceeasi varsta cu noi si o sa ne plimbam incet pe intinsele bulevarde moscovite cu De-ai fi tu salcie la mal data la maxim.. vorba lui D. Pe acordurile suavo-dramatice ale sale, vom cuceri Piata rosie la pas si chiar daca ar fi ultimul lucru pe acest pamant, vom arbora steagul Romaniei de la I. in fata Kremlinului si vom cere tezaurul. S. ne va scrie necrologul.

From Russia with love

De la ambasada Rusiei unde te gasesti, pricepi de ce ghidurile turistice iti recomanda ca nu trebuie sa calatoresti in Rusia iarna. Orarul vizelor si formalitatilor este intre 9 si 12 dimineata. Ajungi la 9 fara ceva si sunt deja la coada vreo 10 indivizi. La 9, se aude semnalul si intr-o romana pitoreasca si guturala sunt invitati 5. Trec vreo 20 de minute deja si gerul pregatitor de afara de -9 te doare. La avizier iti ocupi mintea. Scene glorioase cu infrangerea nazistilor si eliberarea lagarelor. Nici urma de poze cu milioane de rusi morti sub regimul stalinist, evident. 

Dupa 40 de minute intru. De fapt, la coada dinauntru sunt romanii ce modesti si speriati au totul pregatit intr-o mapa. In camera vizelor atarna inca ghirlandele sclipitoare de craciun. Dar in fata, la ghiseu, inghetam gratie a 2 ametite de englezoiace care, relaxate, de abia isi completeaza formularul, de abia se sinchisesc sa sune sa faca rost de adresa unde vor sta, intreaba despre temperatura din Rusia si de unde sa isi cumpere iaurt…tot felul de sentimente umane te cuprind  in legatura cu ele. Nu ma supara detaliul ca cetatenii americani si englezi platesc taxa dubla de viza.  Altfel, cand iti vine randul, fara salut sau paka paka, totul merge impecabil.

Escala in Frankfurt unde zboara inca un avion spre Moscova chiar inainte de al nostru. In salonul de asteptare vreo 5 nemti. Dupa cateva apeluri pentru imbarcare, apar vreo 6 rusi relaxati, cu sacose hermes si boss (duty freeul e plin de magazine) si tot asa din apel in apel, trec cate 20 de minute si mai apar cate 2 rusi. Pana la urma apelul disperat de imbarcare se face si in limba rusa si atunci mai le fac favorul si mai se apropie cativa. Nemtoaicele de la Lufthansa  fierb nu alta iar eu privesc spectacolul. Una se enerveaza rau si urla ca este ultimul anunt si  gata. Nu se agita nimeni. De abia dupa o vreme vin mai multi in fine. Ea ii intreaba daca mai sunt ca deja sunt foarte in intarziere si trebuie sa inchida. Ei zambesc si fac semne ca da. Tipa se infurie de-a dreptul si inchide accesul. 

Cu cea mai mare placere le explica ruoaicelor care vin dupa aceea tarandu-si tocurile sacadat ca nu mai au voie si ca avionul pleaca fara ele. Le arata ceasul, le gesticuleaza scotand flacari iar fetele implora, una se smoircaie, nimic. Tipa e de neinduplecat si déjà nu le mai asculta, inchide pravalia si pleaca. O alta jenata le arata de unde sa-si ia bilet pentru un nou avion.

Desigur ca la ora stabilita de imbarcare ma prezint la ghiseu. Suntem anuntati ca echipa de pilotaj are intarziere o ora pentru ca nu stiu ce…Dupa 10 minute, o ora jumate... Ma pufneste rasul gandindu ma ca poate aroganta ruseasca a fost pedepsita cu ocazia asta si ca eu pierd ultimul tren si trebuie sa iau taxiul.

Aterizand pe aeroportul D., cu surprinderea care te invaluie caci rusii imbrancesc mai rau ca romanii ca sa iasa din avion incep sa zambesc cand ii vad pe barbati ca isi iau alta fata si sunt imbracati cu blanuri pana in pamant, stransi cu curea in talie. Ei ies afara grabiti unde ii asteapta mercedesurile. Isi aprind o pipa in timp ce soferul le cara bagajele. Si par tristi ca au ajuns acasa. 

Noi, acuzatii – adica calatorii- suntem opriti de vamesi pentru verificarea bagajelor…si nu, nu avem un sapun sau chiloti pregatiti ca spaga ca pe vremuri si nici sosete murdare la suprafata in bagaj. In fine, ne urcam intr-un taxi pe care il platim la casa in aeroport. 

Ajunsi la apartamentul inchiriat dam de foarte multe usi cu holuri mici inaintea intrarii in apartament. Deschizi 3 la numar pana sa ajungi la usa ta. Zvonul neverificat pare sa fie ca in vremea bolsevica foloseau asta ca masura de semnal si cumva asa mai aveau timp sa fuga pe fereastra…

Dar sa nu ne grabim.

Nuante

Sefului ma plang si ii spun ca apartamentul inchiriat pentru mine e okay, intr-o zona centrala, cu istorie dar cladirea e modest restaurata pentru suma exorbitanta pe care ne-o cer, ca intretinerea e scumpa insa ca oricum e mai convenabil asa decat sa platim hotelul cateva zile in fiecare saptamana.

Amicilor le povestesc despre micul palazzo pe care l-am primit ca resedinta de serviciu, cele 2 doamne care se ocupa de administrare si curatenie, despre ocaziile cand dau mici receptii cu 50 de oameni. Le explic ca secretara si  traducatoarea mea au fost alese pe principiul mama si amanta, una sa ma rasfete si cealalta sa ma binedispuna. Soferul e baiat, na, tot sexist am ramas, aici radem ca niste pusti.

Secretara si traducatoarea mea sunt doua fete misto. Pe principiul asta le-am si ales la interviu. Mama, ce ne-am mai distrat. Am zis ca o sa scriem un roman despre toata faza. S-au perindat sute de fete disperate, 2 din ele erau niste bombe, habar nu aveau nimic despre chestiunile noastre, dar am iesit in seara aia cu ele si a fost bestial. (ma rog, n-a fost chiar asa, dar nu se pune).
Am ales 2 gagici pregatite insa. Ne intelegem bine si chiar ne amuzam la serviciu. Iesim la vinuri la pranz, trancanim filozofie sociala, avem teorii si barfim tot. Din pacate sunt prea destepte si una dintre ele nu- mi tolereaza nici un alint, nu pot deloc sa ma simt bine, sa le pun la punct ca se iau si ele de mine imediat. Lor le spun adevarul, doar semneaza facturile, si le zic cum acasa traiesc intr-un apartament de 50 m2, ca la noi e scump nu ca aici, cum mici fiind acasa n-aveam de nici unele si trebuia sa muncim toti de ne intoceam seara si stateam cu picioarele intr-un lighean cu apa cu sare, asa de umflate ne erau picioarele, ehe...Doar asa merge sa le impresionez.

Cei 4000 de euro pe care ii primesc pentru cazare pe luna ii iau eu pentru ca stau la bunul meu prieten al carui mic palat oricum e platit tot de astia. Sunt un om modest, la ce mi-ar folosi o casa imensa doar pentru mine singur. Mi-e suficienta o camera. Pe prieten, eu l-am adus in proiect asa ca era firesc. Chiar daca suntem prieteni, lucrurile trebuie sa fie clare.

Iubitei mele, o tipa intelectuala, de familie buna si care evident acum e de stanga, ii spun ca nu avea rost sa mi se plateasca hotelul, atatia bani munciti de amaratii de germani si francezi aruncati practic pe fereastra, cand bunul meu prieten sta in oras intr-o casa platita al carei al doilea etaj e nefolosit.

The truly Birkin bag

 

Geanta hermes birkin e batrancioasa in comparatie cu cosuletul.

O versiune de bicicleta sau de adunat ciuperci la tara:

Kauf­mann Mer­can­tile Store