Monday, 31 October 2011
Saturday, 29 October 2011
Sfârșit (de săptămână)
Și ne ascundem în celula noastră, cu cele câteva suflete pe care le mai suportăm aproape, vineri de vineri, din Paris până în Bihor sau New Delhi și ne bem frica și moartea sub fusta iubitei, a fostei mame spre o lume la care visăm pe muzica lui Billy sau electronical bit. Dar uităm tot și ne afundăm și nu apucăm nimic.
Wednesday, 26 October 2011
Thursday, 20 October 2011
Nume speciale de băieți
Antuan, Geani, Cornel, Darius, Codruț, Florentin, Cornel, Romeo, Aurel, Relu, Costel, Flavius, Mitel, Marian, Mădălin, Etan, Alin, Costi, Cosmin, Gigel, Darie, Gigi, Adelin, Luci, Antonio, Marinică, Dacian, Pompiliu, Cristofor, Mugurel, Brutus, Fabian, Clementin, Caius, Carol, Gogu, Olimpiu, Titi, Decebal, Laurian, Dorin, Honorius, Felix.
Și cele mai în vogă la intelectuali, desigur> Iancu, David, Marcu, Luca, Dimitri, Matei, Ulise, Vladimir, Iacob, Ivan, Filip, Alecu.
Friday, 14 October 2011
Jeansii călcați la dungă
Tot ceea ce chiar contează e ieftin sau nu costă nimic.
Vorba lui Proust, tocmai oamenii importanți și ocupați îți răspund imediat la scrisori.
Aș citi numai interviuri si jurnale.
Un prim roman bun publicat de I.P. Păcat că finalul e fâsâit. Mă rog, păcat e o vorbă aruncată în vânt.
”chiar dacă a fost țigan, totuși a reprezentat ceva în lumea jazzului, nu...că doar l-au apreciat și străinii, nu așa oricum...”
Loc nu locație.
Jeansii călcați la dungă și chiloții ținuți pe umerașe.
Vorba lui Proust, tocmai oamenii importanți și ocupați îți răspund imediat la scrisori.
Aș citi numai interviuri si jurnale.
Un prim roman bun publicat de I.P. Păcat că finalul e fâsâit. Mă rog, păcat e o vorbă aruncată în vânt.
Pe de altă parte mi-ar plăcea să îl citesc pe Pleșu scriind într-o limbă străină, fără stil.
De atâta artificial, îmi place Bukowski.”chiar dacă a fost țigan, totuși a reprezentat ceva în lumea jazzului, nu...că doar l-au apreciat și străinii, nu așa oricum...”
Loc nu locație.
Jeansii călcați la dungă și chiloții ținuți pe umerașe.
Monday, 10 October 2011
Cadou
Și să te trezești dimineața și plictisită de noua zi de muncă, în întârziere, ieșind furioasă din casă că nici astăzi nu ai timp să îți umflii roțile de la bicicletă...să nu dai peste un buchet de liliac pe prag, care ți-a fost lăsat fără nici un mesaj și despre care tu ai fi crezut că a fost băiatul zăpăcit cu care te privești când ieși în oraș...ce mai contează că ar fi fost un altul, un pshihopat ce ți-a aflat adresa, tu ai fi crezut că fusese el dar nu e cazul, că buchetul a fost furat.
Subscribe to:
Posts (Atom)



