La secondul de la mama naibii unde mă duc când bagă marfă, se formeaza coadă ca lumea până ce se face ora de deschidere 10. Primele douăzeci de minute înăuntru sunt hotărâtoare. Domnul senator este un domn și el nu se înghesuie cu pleava. A venit primul de la 9 dimineața și stă în fața ușii păzind-o. Poartă o haină neagră de iarnă, cămașă bleu ciel cu dungi și pulover negru cu anchior.
Când se face ora de deschidere, intră val-vârtej și dintr-un salt a ajuns la casă și cu o mână își lasă telefoanele cu borseta ca la secretară, vânzătoarelor, să fie liniștit. Vânzătoarele sunt flatate și zâmbesc maternal. Da, domnul senator, lăsați aici. Sigur. Doar, știți, de pe acum.
Cu cealată mână liberă deja a apucat câteva umerașe. Se năpustește asupra raionului masculin de cămăși și trece rapid prin toate, ținând cu o mână ocupate cămășile din față la care încă nu a ajuns. Înfulecă tricourile cu crocodilul sau polourile Ralph Lauren, cămășile Boss, Dior și alea italienești. Urmează costumele de cașmir.
Apoi, cu vraful de 40 de piese își face drum printr-o cameră alegându-și un colț precum câinele de pe stradă cu osul ca să nu i-l ia nimeni. Și începe să le examineze. Din când în când mârâie, dar se poate, nu vedeți că astea sunt ale mele... De cand tot vine, a învățat. Să nu fie găuri, să fie atent la guler, la subțiori îngălbenite și la manșete, că acolo e uzura. Secondurile din Germania nu sunt bune de nimic, ăia sunt zgârciți, aruncă doar hainele uzate sau demodate. De englezi, să nu mai vorbim, dau de pomană hainele ieftine și alea vai de mama lor, cu gulerele rupte pe ambele fețe, semn că le-au dus la croitor la întors. Ce să faci cu alea ? N-am văzut așa ceva de când sunt. Cei mai risipitori sunt italienii și francezii. Ăștia aruncă o cămașă Dior nouă că are o pată de ruj, parcă asta nu se ia la spălat… sau dau de pomană costumul YSL că nu le mai place.
Satisfăcut, domnul senator își abandonează fața arogantă a tunurilor pe care le-a dat și își ia o mină de mielușel, cea pe care a învățat-o de la nea Nelu, la aniversări. Se gudură pe lângă doamnele drăguțe și săritoare, care sunt la Paradisul Femeilor, vorba lui Zola, și agil, începe să-și aleagă victimele din rândul mamelor sau soțiilor, că astea au învățat să fie mai răbdătoare, doamnă, doamnă, cum credeți că îmi stă? Dar ăsta? Nu e larg în umeri? Auziți, ce ziceți, costumul ăsta mă aranjează? Și doamnele puțin fierte de căutare nu au puterea să-l repeadă, e un bătrânel, săracul, i-o fi murit soția, trebuie să ne ajutăm între noi, și e senator, îți dai seama…. și îi mai zic, unele chiar încântate de încrederea cu care sunt investite: ei, la umeri nu e bine, dar, ce lână, daaa, ce cămașă superbăăă, bumbac dublu mercerizat, batistă, nu alta…ați văzut… și știi ce frumos se comportă la spălat? Mai intră în cabină și se mai probează. Iar iese și se consultă. Din când în când, sună un zbierăt dintr-o cameră alăturată, domnul senator, telefonul… El râde, anulând cu un gest de plictis. Nici aici nu are parte de liniște. Sortatul, probatul și dialogul cu alegătoarele durează vreo 3 ore.
Deși nădușit, omul e încântat, normal, cui nu îi place să își facă rost de haine dichisite la preț de chilipir. Că doar nu a înnebunit să și le ia noi, la cât costă…dar, la ședințe, trebuie să ai prestanță, un costum bun iese în evidență. Și apoi banii îi ține pentru copii, pentru cine altcineva, că doar pentru ei facem totul, să fie pentru ei, că noi nu am avut.
Se îndreaptă spre casă cu maldărul de la cabină. Ce nu ia, le lasă într-o stivă aiurea. Acum, poartă o cămașă roz și un pulover gri. Pe deasupra, sacou negru de stofă de lână și haina lui de iarnă. Nimeni nu o să observe. Și etichetele sunt de hârtie, nu e cu bip bip, le-a pus în buzunar și o să le arunce mai târziu. Lasă câteva sute de lei aproape de fiecare dată, așa că, ce mai contează. Iese din magazin și șoferul fuge ca să îi ia pachetele să le pună în mașină.
