In the kitchen

Tatiana Sergeeva

Nedreptatea sexuală

Din ce în ce mai mulţi bărbaţi mişto îşi prelungesc vârsta de a intra într-o relaţie stabilă spre 40-50 de ani. De ce? Pentru că de ce nu ar face-o. Ei nu au presiunea vârstei fiziologice de a face copii. Şi-au dat seama că şandramaua ţine, apoi că dacă se căsătoresc oricum divorţează căci încă nu s-au astâmpărat sexual. Şi până la 40, 50 de ani tot tânjesc după tinereţe, de data asta având şi încrederea şi cultura şi mijloacele de a trăi. Dar asta doar în acele locuri unde femeile câştigă mai puţin ca bărbaţii sau/şi femeile sunt superioare ca număr. Şi atunci echivalentul lor, femeile mişto de 30-40 de ani ce nu pot să mai aştepte, ce fac? Ele aleg tot naţii inferioare sau conaţionali mai prejos decât ele, cariera, adoptă copii, îşi iau pantofi şi câini, tinerii pentru distracţie. O aristocraţie a tinerilor, aşadar? Dar tinerii de fapt, nu vor şi ei tot tineri? Cu excepţia celor ce nu au putut altfel (chimia aceea), majoritatea fetelor sau a băieţiilor ce au relaţii cu un partener mult mai în vârstă decât ei o fac din fascinaţie, faimă, admiraţie, relaţii, statut. Nu este o relaţie echitabilă, reală ci una seducătoare.

Îmi amintesc şi de un personaj descris de Houellebecq. Un bărbat împlinit social, bogat, care s-a distrat bine merci, experimentând, consumând, înşelându-şi nevestele, divorţând, şi care pe la 50 visează şi se înamorează de o tipă superbă de 20 de ani ce vine din altă epocă socială.

Răvăşitoare prin perfecţiunea trupească, crudă, energică, egoistă, nu a avut defecte şi boli şi deci nu empatizează, este insensibilă şi nesuferită. Dar curioasă, adoră sexul, experimentează drogurile. Îi face blow-joburi oriunde şi oricum, (sub masă la o cafenea) veşnic nesătulă de a-i înghiţi sperma, lingând tot până la ultima picătură, de parcă nu ar fi europeană. Dar fata e interesată de mai mulţi în acelaşi timp şi e împăcată cu animalul din ea.

Je vous ai tous aime... altfel se plictiseşte. Nu înşală ci aşa trăieşte nedorind aşezarea pe care şi el a ocolit-o până acum. Pentru că de ce ar vrea intim un bărbat îmbătrânit şi vlăguit sexual (adesea destul de impotent), de 50 de ani chit că e singur, disponibil şi de data asta stabil... Îi face plăcere compania lui preţ de o vacanţă de vară dar 15 ani să facă dragoste cu el, când deja el devine neputincios, cu această piele ce a crăpat în prezenţa altor femei. Guşa de curcan. Şi asta pentru ce? Pentru statut? Nu, nu are nevoie. Ea alege viaţa. Nu are nevoie de o cale bătută ci de încercări, expuneri, aventură. De toată viaţa înainte. Nu de amintiri. Şi se cară după un party, la care el arată ridicol, sătulă de plânsetele lui şi patetismele cu amorul/selectivitatea ce nu a prins-o.

El dă vina pe vremurile noi în care tinerii nu cred în dragoste, nu au o viată interioară ca să-i poţi prinde în mreje, frica a dispărut, nu îi mai opreşte nimic, capcana religiei s-a dus, e o junglă, un război. Numai moartea îi aseamănă? De departe, pe el îl trage, pe ea uneori o sustrage.

Andrei Rubliov - Haute Couture

1408

E doar un căţeluş...

Vecina de vis-a-vis, draga de ea, care arunca cu ranga în hinghieri și ASAP și care ne hrănea haita de căţeluși pitbuli și jivine sălbatice de pe stradă, grație cărora bicicleta trebuie să ți-o cari în brațe pe stradă drept scut pentru a te putea apăra, taxiul trebuie să parcheze fix în fata porții și tu să ai cheile pregătite în ciuda betiei, pentru a te putea năpusti, a fost găsită moartă după o săptămană în casa ei. Nu avea rude, cățelușii erau sufletul ei. Pe lângă infarct, corpul ei a fost sfâșiat și mâncat pe alocuri de cățelușii pe care atât i-a iubit și hrănit, ne-au șoptit profesionist polițiștii ce au anchetat cazul.

Să iti spun ce a zis doctorul sau ce cred eu?

Te pregăteşti 20 de ani într-un domeniu ca să te judece într-o după-amiază un public care nu ştie nimic despre ce faci tu. Ce logică are asta? (J. R.)

Nu e vorba de nepăsare față de alte lucruri ci de atenţie. Nu poți să te ocupi și de aia și de cealaltă.

Oamenii săraci cumpără pentru aniversări, săbători etc. mâncare, ceilalţi cadouri.

Nu. N-ai înţeles. Mama îmi zicea Cristi, nu bunica, bunica îmi spunea, Cristinel.

În cartierele rezidențiale nimeni nu aruncă câte un lighean cu zoaie de pe balcon. Dar ce linişte de mormânt e peste tot pe străduţele aeristite.

Sartorialist spune pe blog că îşi păstrează de o vreme pozele cele mai bune pentru a doua carte care o să apară. Nu te aşteptai ca şi la nivelul ăsta, să nu poţi să te întreţii din blog. Ce mafie cu revistele încă.

O prejudecată de care nu mai scăpăm, sinuciderea.

Lasă internetul, du-te şi citeşte.

Leche vitrine

Decoruri din filmul Diva, 1981. Leche vitrine.

Vedere de la Paris

Bon, îţi spun, vacanţa la Paris mi-a priit pentru că aveam nevoie să mă detaşez, am muncit prea mult la producţia asta în ultima vreme şi îmi doream să flanez aşa, să pierd vremea şi să fac chestii absolut simple şi agreabile.
Vizitat Jacquemart-Andre Museum pe Boulevard Hausmann, apoi am fost la Cernuschi iar mai pe seară i-am dus pe cei mici la cinematecă şi am revazut Nostalgia, după care ne-am dus şi-am mâncat nişte salată verde că eram lihniţi.
După-amiezile însorite la Paris pe mine mă deprimă nespus, prin urmare căldura de 20 de grade ne-a indispus teribil. Totusi, chiar dacă nu a plouat, ne-am plimbat pe chei şi aiurea până ne-a venit ideea să facem turul catacombelor, care ne-a salvat de năduşeală.
De la les Puces mi-am completat colecţia de găini de porţelan cu încă 2 absolut kitsch.
Mi-am luat la mine Thomas Mann, Muntele Vrăjit, o carte ce nu se demodează niciodată şi care m-a captivat, şi într-o seara n-am putut să o las din mână, am petrecut noi doi, Thomas şi cu mine, în timp ce restul plutonului s-a dus nu ştiu unde. Ne-am luat brânzeturi artizanale de pe Mouffetard pentru o masă pe care o să dăm când ne întoarcem, aşa că, gata, eşti invitată.
Prietenul meu bun, faimosul scriitor X ne-a invitat la o hammam, asta e ultima chestie, te anunţ dar nu aveam stare de asemenea mondenităţi.
Cu bine, Y.

Google travel

Da, se va trăi online.

Masele nu vor mai călători, căci va exista un program google travel, scump e drept, care să te plimbe la Acropole din vârful patului, scăpând şi de căldură, deci industriile transporturilor şi  turismului vor suferi enorm, dar, na, anumite ţări, meserii şi ministere vor dispărea.Deja pe atunci va exista Ministerul Internetului iar noul petrol va fi netul pentru care vom plăti mult pe lună. Electricitatea va aparţine evreilor.

Inutil să nu ne întrebăm cine nu şi-ar dori măcar comisioanele neplăcute să se facă şi pe internet. (toate operaţiunile bancare, depunere acte ghişeu etc.) Excepţie făcând oamenii ce nu s-au adaptat dar care nu vor mai fi, în curând. Pedanţii, mocofanii vor putea să scrie emailuri interminabile în continuare.

Bineînţeles că marea majoritate va trăi doar online. Nenorociţilor şi mizantropilor, li se va alătura marea populaţie. Adică tipul consumerist, mulţumit cu orice i se vinde, ce nu caută nimic şi care vrea să fie ca toată lumea, (mătase, poliester, fleoşc, caviar, icre, o apă şi un pământ). Legumele le ia de pe cutare site, nu vrea să le culeagă sau să le planteze el iar legumele poate oricum nu se vor mai planta. Cu prietenii se vede online. Cum nu mai trebuie să se vadă afară cu oamenii, a scăpat, nu mai trebuie să facă sport. Vom fi graşi dar virtual ne vom modifica cum vrem înfăţişările. Vidanjorii vor face greve non stop dorind să lucreze şi ei online.

De oamenii cool nu vom scăpa nici atunci, vor exista, vor fi bizarii ce ies din casă, se vor încăpăţâna să folosească cuvântul cool arhaic ‚real’, nu se vor masturba online ci vor face amor cu oameni, vor merge pe jos pe stradă, vor  mânca la restaurant şi nu online, vor cumpăra aşa numitele cărţi pe suport de hârtie etc. şi alte drăcii.

Şi dacă tot se va lucra online, de pe canapea şi toate cumpărăturile le vor face online, atunci de ce să-şi mai cumpere pantofi dacă nu vor ieşi niciodată şi pot să îi deseneze online...şi doctorii să ne lase în pace, nu pot presta servicii online, gata, nu mai avem nevoie, şi în fond, oamenii se vor întreba de ce  să îşi prelungească viaţa şi de ce să nu se sinucidă liniştiţi.

Sinuciderea, o ultimă prejudecată.

Plăcerea în vacanţă e tot masa

Simt că sunt în vacanţă când rezolvarea mesei este o problemă. Nu, noi nu suntem nişte momâi ce îşi iau all inclussive ci ne fabricăm vacanţe sălbatice. Doamne, de câte ori ne-am blestemat zilele şi am făcut foamea. De ce nu ne-am luat şi noi măcar nişte brânzică la noi, ceva?! De ce să ne minţim, una dintre cele mai mari plăceri în vacanţă e tot masa.

Rezolvăm totul singuri. Unde să mănânci că pe aici nu au existat cafenele, birturi sau buticuri. Începe aventura şi pe ulită întâlneşti o vietate dupa o oră de ghiorţăit maţe şi fumat jumătate de pachet de ţigări care îţi încurajeazăfoamea, ulcerul şi pasiunea de viaţă. Şii când el începe să îşi facă cu ochiul şi apoi îţi face sst şi se uită în stânga şi în dreapta după dragii de vecinişi, nu ştii dacă e securist, guerrillero sau dealer, apoi te introduce într-o curte cu banani şi chiparoşi, femeile fumând sar ca arsele, prinse în flagrant, când aşezaţi pe perne şi divane, în jurul unei mese joase şi rotunde bem rachiul local, atunci ştim că a început ceva.

Sunt liber, deci corporatist

Cred că, în afară de sticlele reciclate de lapte, mi-e dor de pitorescul oamenilor din comunism. Parcă era o ruşine să nu spui trăznăi, mai tăceai, lumea era mai simpatică, literară, lipsea uniformizarea, pentru că ne dedublam toţi, oricât de absurd sună...pentru că aproape nimeni nu credea. Acum e un tip de lighioană cu tupeu, sigură de sine, vehementă, mai presus de toate cu o limba tehnică şi culmea, liberă, total corporatistă.

Limba. De lemn, era doar la lucru în scris sau folosită de mocofanii pedanţi, impegaţii veşnic importanţi, dar restul, pe stradă sau acasă avea parcă un şarm încă. Ce nu a reusit Ceauşescu, să uniformizeze limba în care vorbim, a reuşit corporatismul.

La Mirceşti

Literatura rusă, păturică de lână, supe fierbinţi cu ghimbir şi -20 afară.
Numai de aş face o gripă. Asta m-ar salva. Atâta cer şi eu. Aş da orice să stau la pat câteva zile. Cred că cel mai fericită eram când făceam gripe mică. Lumea îşi pisicea şi îndulcea glasul, primeam ceaiuri şi cărţi.

Dilema online

Dacă într-adevăr Dilema se mută cu totul pe online şi nu va mai fi publicată pe hârtie, aşa cum citesc aici, urmează vremuri interesante pentru onlineul românesc. După ce că nu prea există nici o revistă culturală solidă în afară de ea, dispare şi aceasta de la tarabă.

Până acum doar avangardiştii, tehnicienii şi rataţii de noi scriau doar online în România. Scriitorii şi jurnaliştii români consacraţi vor trebui să înghită timpul nou şi negoţul său şi vor regreta, poate, că jurnalele le-au tipărit pe hârtie unde nu pot să şteargă pac-pac profeţiile neîmplinite.

Bling bling cars in Moscow

Iarba preţioasă

Muncitoarea fruntaşă Viorica şi membra regimului burghezo moşieresc Ileana.

Viorica: Am pus în coşul meu o iarbă de preţ. De aceea nu simt greutatea.
Ileana: Dă-mi şi mie, te rog, putină iarbă, sau spune-mi cum se cheamă ca să o caut şi eu...
Viorica: Iarba aceea preţioasă se numeşte răbdarea...

Dicționar social

Unde e iubita ta, de ce nu a ieșit și ea?= V-ați despărțit?

Măi, nu beau alcool, m-am plictisit, sunt la regim. = Nu am bani, fac economie.

Nu îmi place de tipa asta= M-a refuzat

Ei, astea sunt fleacuri, noi suntem anticonsumeriști = suntem egoiști, zgârciți

Nooo, eu prefer România, nu mă interesează să fiu imigrant= nu am reușit dincolo

Da, e haios puloverul= este oribil

Ce mai faci?= Serviciu si amor

Cum ești? = Ești deprimat sau nu?

Ah, de fapt, sunt ocupat acum, nu pot să vorbesc = Nu știu.

O apă plată, vă rog= am luat droguri, sunt însărcinată, la dezalcoolizare, sunt falit

Nu știu să-ți spun, dar e un baiat bun= divorțează de el

Dar de unde l-ai luat?= Cât ai dat pe el?

Hai să bem o cafea!= Nu ai un job și pentru mine?

Imh, câștig okay= câștig foarte mult

Pe mine nu mă intereseaza succesul= sunt ratat

Mamă, ce răi sunt toţi= adevărata scorpie sunt eu.

Mie nu îmi plac hainele noi, numai second= fac economie dar am stil.

Mie nu îmi plac secondurile, mi-e silă, numai haine noi= nu am imaginație, urmez moda.

Mă duc să lucrez= mă duc să mă culc.

Să spăl vasele? Să mă spăl singură pe păr?  = Sunt o ţoapă.

Avantajele de a avea câini pe stradă

 

Rahatul de câine aduce noroc și bașca e și îngrășamânt natural pentru asfalt.

De mâncarea azvârlită cu milostenie de creștini pe stradă se bucură și șobolanii. Cu puțin noroc, reînviem ciuma nu doar râia și rabia.

Senzația perpetuă de aventură și vacanță. Deși locuiești la oraș, e ca si cum ai locui în sălbăticie.

Mai meditezi și tu la ceva profund, înveți umilința mergând pe la spitalele românești ca să îți faci vaccinul când te mușcă. În plus, secția de boli infecțioase unde se administrează vaccinul îți poate rezerva și alte surprize!

Diminuarea costurilor: nu dăm de lucru acestor specimene sinistre -oamenii (paznicii), căci e mai ieftin să înfometezi niște câini ce îl și pot omorî pe eventualul hoț/client.

Poți să te sinucizi doar ieșind pe o stradă întunecată, dând târcoale pe la un bloc, fără a mai arunca banii pe barbiturice, samd.

Atragerea turiștilor ce fac poze la pubelele devastate de urși, pardon de cățeluși.

In caz de cutremur, câinii latră și te anunță pentru că ei simt înaintea noastră.

Dezvoltarea canibalismului.

Sugestii pentru evitarea scandalurilor tradițonale de sărbători

Pentru a evita scandalurile tradiționale de sărbători, propun:

1.      Să jucați cărți, monopoly în familie. Tot mai bine să te oftici că ai pierdut sau s-a trișat decât să îi spui unei mame că preferi cozonacii soacrei ei, că religia e literatură, samd.

2. Modestia mai presus de toate, orice numai să nu te invidieze nimeni, ai slabit pentru că ai fost bolnav, nu că ai vrut, ești șomer, hainele de pe tine sunt primite de la ajutoare, la munte te-ai dus din obligație, da, te-ai bronzat, dar ce riduri ai ...

2.      Să scoateți pozele vechi ale familiei, elixirul tinereții ar trebui să funcționeze.

3.      Plimbare pe jos în frig între felurile de mâncare, se mai duce alcoolul, jena de a se certa pe stradă, deși e cam pustiu de sf. sărbători.

4.      Televizoarele deschise doar la ceva neutru și ușor, vrei să fii miliardar, sport sau mai știu eu ce.

5.      Vacanța pe o insulă sau pretextul unei crize de ulcer, migrenă, gripă ce te face să stai acasă.

6.      ...

Bucureșteanul adevărat

În primul rând, este născut în București.

Nu ia metroul. Merge cu bicicleta sau pe jos și cu taxiul când ii e lene. Dacă nu e tânăr folosește bine mersi transportul în comun.

Ii detestă pe comuniști, bolșevici, psdiști cu ai lor aliați pentru că ne-au distrus orașul, ne-au făcut triști, săraci și bolnavi.

Citește Dilema.

Chiar dacă stă prost cu banii, din păcate, rămâne burghez, are femeie de serviciu.

Înjură cu prietenii, e cinic dar doar în intimitate.

De câte ori o casă veche se dărâmă din cauza corupției și neputinței, se întristează că i se năruie orașul copilăriei și jură că emigrează. Nu face însă reclamații și nu se duce la mitinguri.

Totuși, nu are o educație misogină pentru că în familie femeile aveau putere (avere) și divorțau de demult cu binecuvântarea (donația) patriarhului.

Folosește genți și încălțăminte rafinată, de piele naturală, doc, cârpă, și plătește mulți bani ca să nu se vadă că sunt scumpe. Are un telefon decent, dar nu e neaparat iphone etc. pentru că nu e prea complexat.

Nu are trening pentru că nu face sport, nu claxonează și nu înjură pe nimeni pe stradă (decât în gând). Când se iscă un scandal, îi e jenă și pleacă sau se face că nu vede.

Zice din obișnuință dar și special 1 Mai nu Mihalache, mai scapă și strada Regală nu doar Ion Câmpineanu, Bariera Vergului pentru Piața Muncii, palatul Poștelor- Muzeul de istorie, blocul Dunărea etc

Face expres pe modestul ca să se citească printre rânduri buna creștere.

Folosește natural expresii interbelice dar și jargonul de mahala ca să fie ironic și neînvechit. Dar nu prea îi scapă vis-a-vis pentru dpdv, locație pentru loc, doișpe pentru douăsprezece... 

Iese să bea un pahar în centrul vechi cu prietenii, de obicei la Atelier Mecanic sau la Ota iar la Fratelli din centru ca să agațe.

Dacă își scoate totuși mașina în oraș, o ia pe străduțe pentru că le cunoaște și nu pe bulevarde.

Îi place să vorbească despre el dar nu prea știe să fie social și să asculte. Nu prea pune întrebări.

Ține cu Steaua, a votat cu Băsescu și își face cumpărăturile la Mega sau Carrefour Unirii pentru pește și delicatese.

Bea cafea și acasă și la serviciu și adoră să piardă vremea.

Are abonament la piscina World Class dar nu se duce. Totuși, a  mai început să mai facă sport acum 1 an. (mă contrazic aici, știu)

Ca un job să fie bun trebuie să fie central sau cel mult nordic și reputat.

In tară, iarna se duce la Sinaia că acolo se duc bucureștenii și vara, în Vamă.

Mai nou gătește. După carțile lui Jamie.

Urmează moda, deci nu prea are un stil. Pentru că nu există magazine mișto în centru, își cumpără multe haine online, second si în Europa, dar are valize ieftine și modeste.

Merge pe clasic cu accente cool dar nu e hipster. Il enervează hipsterii pentru că de fapt, uneori, îi învidiază.

Nu are costume bune de stofă de lână, cașmir... Preferă eleganța sportivă.

E vanitos- îi place să se îngrijească.

In oraș poate fi simpatic și causeur dar acasă e bosumflat și tăcut și nu face efort.

Cadourile nu le cumpără de la Carturești.

Fumează Dunhill, Camel, Kent sau Marloboro, bea mult și întârzie la întâlniri.

Dupa partiuri ezită între șaorma Dristor de la Tineretului sau Mcdonalds Romană.

Singura excursie în afara centrului e la aeroport sau Ikea.

Nu folosește umbrela.

Citește autori bărbați străini. În general, pe scriitorii români îi știe din jurnale, memorii, de prin oraș sau din familie, de la mese, dar nu prea îi citește.

Hai să facem ceva weekendul ăsta se traduce prin: hai să bem și să mâncăm undeva.

Singurul muzeu unde se duce e la MNAC dacă e party sau la MTR, la film. S-ar duce și la alte muzee dacă ar avea cafenele chic.

Ferpar

Panda, alintată de mamele ei  în cartier, Panduta sau Uța a dispărut fără urmă acum o lună.

În lipsa criminalilor (vecinii), ce locuiesc peste hotare,  nimeni nu a fost acuzat.

Cum zăpada încă nu s-a așternut peste grădină, câte o rafală de vânt ne amintește de ea, urmele ei fiziologice persistând. De aceea nu o vom uita prea curând.

Această elegie sperăm să ia sfârșit aici.

Design cu cap

Apreciem mereu creațiile gândite și practice. Albul acestor Happy socks era de dorit să evite exact zona degetelor și a călcâiului unde șosetele se pătează cel mai repede. Aceeași poveste la manșetele interioare cu întărituri albe ale pantalonilor etc. De la firma Happy socks nu te aștepți la un asemenea faux-pas.

Mişcări

Ca întotdeauna, la început, wikipedia era un instrument neserios şi neutilizabil dar încet-încet începem să ne bazăm pe el, deşi este la fel de neserios şi neutilizabil.

Când cineva mă roagă să mă implic într-o mişcare, să mă alătur unei cauze, să simpatizez cu nu ştiu ce, dintr-o loialitate absurdă, mă supun dar apoi nu mai frecventez persoana aia.

Mulţi dintre oamenii credincioşi pe care i-am cunoscut erau cei mai răutăcioşi oameni cu putinţă. Poate tocmai de aceea.

Cel mai tare mă enervează să cheltuiesc banii pe mâncare. Nu am avut niciodată plăcerea mâncării.

Măi, copii, mai daţi şi o grămadă de bani ca să vă îmbrăcaţi ca niste cerşetori...

Când cineva se înamorează, pac, dispare de pe facebook. Şi invers.

Nu vă supăraţi, dar de ce a murit, întreb aşa ca să se poată odihni în pace.

Hachiţe

Nu mai zice nimeni hachiţe şi e drept că parcă e greu de pronunţat.


Revoluție la metrou, puhoi pe stradă, mări de oameni peste tot. E atâta lume în orașul ăsta peste tot încât când ai timp liber nu vrei decât să te ascunzi în casă, singur.

Era genul de mamă ce se purta cu copiii ca și cum erau amanții ei si poate că de aceea o și respectau.

Ce minunăție să citești cărți scrise de femei și să scapi de plângearea în fața bolii, de chițăială, eterna dramă a durerii de spate/braț/cot/genunchi. Cerșeala de atenție.
Recitesc Dostoievski aici, la el. Cât de mult te câștigă de partea lui cu umilirea de sine. Nimic demodat. Si totusi, prea lung uneori.

Te plimbi în țări în care nu întelegi limba. E liniște. Pe de altă parte, să nu pot să mă bucur de comentariile lor la piață sau în metrou, mă întristează. Îmi rămâne deocamdată mimica feței neobosită. Dar sunt coduri diferite.

Ăsta nu e bun simț, ce pana mea...

Pisi, te fac un Tarkovsky?

Da, Dogtooth e super!

Ei, dar noi rădem de toți și de toate, mai relaxează-te și tu, termină cu elitismele, hai să mai bem mai bine, nu mai fi așa de agasant...

Și lăsăm ironia la o parte, ne relaxăm și folosim frecvent aceste cuvinte ca să facem haz de necaz și apoi, să ne băiețim și să arătăm mai puțin tocilari și zbâști, depășim neregulamentar în trafic și ne amăgim că iubita nu ne trădează asemănarea iar mâine poimâine cumpărăm suveniruri prietenilor pe post de glumă- uite ce ți-am adus la misto...

Și apoi, candid, fără complexe, scriem voi face-ți și ca să ști și recunoaștem râzând și necomplexați că nu mai știm să vorbim corect în română de atâta engleză, și e drept că lucrurile nerepetate, se uită. Și ne mai scapă și locație cu sensul de loc, vis-a-vis cu sensul de în legătură cu, iar despre doișpe nu mai spunem... Dragă, dar n-ai deloc umor... Ei, cine mai știe?! Astea sunt prostii pentru pedanți și pisălogi. Și atunci, ce diferență e între cocalari și noi? Alo, dar ce e cu ifosele astea de imperialist? Eu am crescut în Pantelimon, da, nu sunt ca voi de la șosea, prefăcuților...

Și când purtăm și noi maiou la sacou, să mai camuflăm din burghezie, să se vadă că nu mai suntem fleșcăiți ca intelectualii ci mergem și noi la sală...te mai miri că ne victimizăm când o fată ne ciupește de fesele pleoștite dar râdem când o pizdă cu pantaloni scurți trece strada? Și de ce să nu ne cumpărăm ziarul click  știi, e presa bună, ca să râdem pe drum, și care e problema că ne ducem la mall la filme bune, mie chiar îmi plac, știi, vreau să mă relaxez, să-mi golesc mintea,  ce pana mea, nu mai suport... altfel, părem trecuți, demodați, mă înțelegi, puișor? Și am uitat că înțelegi era ironic, și acum îl repetăm la fiecare frază.

Mami, dă-mi și mie the new yorker ăla, ia, ia să vedem...

Băieții, ce fac păpușele?

Știi cum mi-a plăcut de rău, mamă, deci ...

Și uite așa, pula mea în sus, pula mea în jos, nu mai facem diferența între mârlănie sau mediocritate, recităm formule policticoase doar de jena mamei, nu mai spunem mulțumesc ci mulțumesc frumos și pe negândite, ne surprindem că ne dorim succesuri lumești și ne urăm să avem seri frumoase și tatuaje ca să ne ascundem fragilitatea, iar imediat cum apare, ne luăm și noi ultimul aparat, că altfel, o să părem niște ratați, și da, e umilitor că ăia au atâția bani și nou nu, altfel ne-am lua și mașină ca a lor nu doar telefon.

Încheiem conversația cu te pup deși de-abia te-am cunoscut doar ne uităm la emisiuni kitsch la televizor știi, cât mă amuz...

Ne adaptăm și ușor-ușor renunțăm și noi și alunecăm.

Iar vis-a-vis de masa noastră e Mihaela din Primăverii care a crescut, ambițioasă, uite, e cu un băiat cu papion, o fi el cam scăpătat, dar a studiat la Sorbona și spune bunăoară graseiat. Fată, mor când îl aud cum spune rrrr.

Tratamente naturiste, manele, tarot, pufuleti, filme porno, vrajitoare si duhovnici

Dacă aș fi lucrat la campania google aș fi mers pe autentic și aș fi optat pentru trăsăturile României moderne, statistic rezultate din cele mai dese căutari pe google.

Aș fi desenat niște fete care se duc la vrăjitoare și la duhovnic, altele ce își dau în tarot, filme porno, manele, niște băieți ce se uită la fotbal, cupluri savurând seriale asiatice, semințe și pufuleți, câini pe stradă, termopane, niște jocuri online și cativa preoti presărați printre pungi carrefour cu colivă, totul pe un fond de medicamente și leacuri naturiste ce ar pluti în jur.

La mulți ani!

Domnul senator

La secondul de la mama naibii unde mă duc când bagă marfă, se formeaza coadă ca lumea până ce se face ora de deschidere 10. Primele douăzeci de minute înăuntru sunt hotărâtoare. Domnul senator este un domn și el nu se înghesuie cu pleava. A venit primul de la 9 dimineața și stă în fața ușii păzind-o. Poartă o haină neagră de iarnă, cămașă bleu ciel cu dungi și pulover negru cu anchior.

Când se face ora de deschidere, intră val-vârtej și dintr-un salt a ajuns la casă și cu o mână își lasă telefoanele cu borseta ca la secretară, vânzătoarelor, să fie liniștit. Vânzătoarele sunt flatate și zâmbesc maternal. Da, domnul senator, lăsați aici. Sigur. Doar, știți, de pe acum.

Cu cealată mână liberă deja a apucat câteva umerașe. Se năpustește asupra raionului masculin de cămăși și trece rapid prin toate, ținând cu o mână ocupate cămășile din față la care încă nu a ajuns. Înfulecă tricourile cu crocodilul sau polourile Ralph Lauren, cămășile Boss, Dior și alea italienești. Urmează costumele de cașmir.

Apoi, cu vraful de 40 de piese își face drum printr-o cameră alegându-și un colț precum câinele de pe stradă cu osul ca să nu i-l ia nimeni. Și începe să le examineze. Din când în când mârâie, dar se poate, nu vedeți că astea sunt ale mele... De cand tot vine, a învățat. Să nu fie găuri,  să fie atent la guler, la subțiori îngălbenite și la manșete, că acolo e uzura. Secondurile din Germania nu sunt bune de nimic, ăia sunt zgârciți, aruncă doar hainele uzate sau demodate. De englezi, să nu mai vorbim, dau de pomană hainele ieftine și alea vai de mama lor, cu gulerele rupte pe ambele fețe, semn că le-au dus la croitor la întors. Ce să faci cu alea ? N-am văzut așa ceva de când sunt. Cei mai risipitori sunt italienii și francezii. Ăștia aruncă o cămașă Dior nouă că are o pată de ruj, parcă asta nu se ia la spălat… sau dau de pomană costumul YSL că nu le mai place.

Satisfăcut, domnul senator își abandonează fața arogantă a tunurilor pe care le-a dat și își ia o mină de mielușel, cea pe care a învățat-o de la nea Nelu, la aniversări. Se gudură pe lângă doamnele drăguțe și săritoare, care sunt la Paradisul Femeilor, vorba lui Zola, și agil, începe să-și aleagă victimele din rândul mamelor sau soțiilor, că astea au învățat să fie mai răbdătoare, doamnă, doamnă, cum credeți că îmi stă? Dar ăsta?  Nu e larg în umeri? Auziți, ce ziceți, costumul ăsta mă aranjează? Și doamnele puțin fierte de căutare nu au puterea să-l repeadă, e un bătrânel, săracul, i-o fi murit soția, trebuie să ne ajutăm între noi, și e senator, îți dai seama…. și îi mai zic, unele chiar încântate de încrederea cu care sunt investite: ei, la umeri nu e bine, dar, ce lână, daaa, ce cămașă superbăăă, bumbac dublu mercerizat, batistă, nu alta…ați văzut… și știi ce frumos se comportă la spălat? Mai intră în cabină și se mai probează. Iar iese și se consultă. Din când în când, sună un zbierăt dintr-o cameră alăturată, domnul senator, telefonul… El râde, anulând cu un gest de plictis. Nici aici nu are parte de liniște. Sortatul, probatul și dialogul cu alegătoarele durează vreo 3 ore.

Deși nădușit, omul e încântat, normal, cui nu îi place să își facă rost de haine dichisite la preț de chilipir. Că doar nu a înnebunit să și le ia noi, la cât costă…dar, la ședințe, trebuie să ai prestanță, un costum bun iese în evidență. Și apoi banii îi ține pentru copii, pentru cine altcineva, că doar pentru ei facem totul, să fie pentru ei, că noi nu am avut.

Se îndreaptă spre casă cu maldărul de la cabină. Ce nu ia, le lasă într-o stivă aiurea. Acum, poartă o cămașă roz și un pulover gri. Pe deasupra, sacou negru de stofă de lână și haina lui de iarnă. Nimeni nu o să observe. Și etichetele sunt de hârtie, nu e cu bip bip,  le-a pus în buzunar și o să le arunce mai târziu.  Lasă câteva sute de lei aproape de fiecare dată, așa că, ce mai contează.  Iese din magazin și șoferul fuge ca să îi ia pachetele să le pună în mașină.

Observ că oamenii generoși sunt mai fericiți

 

Observ că oamenii generoși sunt mai fericiți.

Și ne scriem zilnic de nu știu câte ori numele ca să ne citim corespondența și totuși nu ne plictisim.

Teama zilnică că voi scăpa cana de cafea pe cărți, laptop, șamd. Și senzația amestecată de curiozitate când inevitabil se varsă...

Ce e fantastic în Moscova e că nu văd acei gândaci enormi ca în București unde mișună peste tot.

Unul dintre criteriile de înscriere la un master prestigios de jurnalism este posesia unui telefon iphone.

Nu am încredere în oamenii foarte amabili și șarmanți în public. De obicei, acasă sunt isterici, îmbufnați, brutali și le mai scapă și câte o palmă.

Of...

Sfârșit (de săptămână)

Și ne ascundem în celula noastră, cu cele câteva suflete pe care le mai suportăm aproape, vineri de vineri, din Paris până în Bihor sau New Delhi și ne bem frica și moartea sub fusta iubitei, a fostei mame spre o lume la care visăm pe muzica lui Billy sau electronical bit. Dar uităm tot și ne afundăm și nu apucăm nimic.

Socialising

Nume speciale de băieți

Antuan, Geani, Cornel, Darius, Codruț, Florentin, Cornel, Romeo, Aurel, Relu, Costel, Flavius, Mitel, Marian, Mădălin, Etan, Alin, Costi, Cosmin, Gigel, Darie, Gigi, Adelin, Luci, Antonio, Marinică, Dacian, Pompiliu, Cristofor, Mugurel, Brutus, Fabian, Clementin, Caius, Carol, Gogu, Olimpiu, Titi, Decebal, Laurian, Dorin, Honorius, Felix.

Și cele mai în vogă la intelectuali, desigur> Iancu, David, Marcu, Luca, Dimitri, Matei, Ulise, Vladimir, Iacob, Ivan, Filip, Alecu.