Din ce în ce mai mulţi bărbaţi mişto îşi prelungesc
vârsta de a intra într-o relaţie stabilă spre 40-50 de ani. De ce? Pentru că de
ce nu ar face-o. Ei nu au presiunea vârstei fiziologice de a face copii. Şi-au
dat seama că şandramaua ţine, apoi că dacă se căsătoresc oricum divorţează căci
încă nu s-au astâmpărat sexual. Şi până la 40, 50 de ani tot tânjesc după
tinereţe, de data asta având şi încrederea şi cultura şi mijloacele de a trăi.
Dar asta doar în acele locuri unde femeile câştigă mai puţin ca bărbaţii sau/şi
femeile sunt superioare ca număr. Şi atunci echivalentul lor, femeile mişto de
30-40 de ani ce nu pot să mai aştepte, ce fac? Ele aleg tot naţii inferioare sau
conaţionali mai prejos decât ele, cariera, adoptă copii, îşi iau pantofi şi
câini, tinerii pentru distracţie. O aristocraţie a tinerilor, aşadar? Dar
tinerii de fapt, nu vor şi ei tot tineri? Cu excepţia celor ce nu au putut
altfel (chimia aceea), majoritatea fetelor sau a băieţiilor ce au relaţii cu un
partener mult mai în vârstă decât ei o fac din fascinaţie, faimă, admiraţie,
relaţii, statut. Nu este o relaţie echitabilă, reală ci una seducătoare.
Îmi
amintesc şi de un personaj descris de Houellebecq. Un bărbat împlinit social,
bogat, care s-a distrat bine merci, experimentând, consumând, înşelându-şi
nevestele, divorţând, şi care pe la 50 visează şi se înamorează de o
tipă superbă de 20 de ani ce vine din altă epocă socială.
Răvăşitoare prin perfecţiunea
trupească, crudă, energică, egoistă, nu a avut defecte şi boli şi deci nu
empatizează, este insensibilă şi nesuferită. Dar curioasă, adoră sexul,
experimentează drogurile. Îi face blow-joburi oriunde şi oricum, (sub masă la o
cafenea) veşnic nesătulă de a-i înghiţi sperma, lingând tot până la ultima
picătură, de parcă nu ar fi europeană. Dar fata e interesată de mai mulţi în
acelaşi timp şi e împăcată cu animalul din ea.
Je
vous ai tous aime... altfel se plictiseşte. Nu înşală ci aşa trăieşte nedorind
aşezarea pe care şi el a ocolit-o până acum. Pentru că de ce ar vrea intim un
bărbat îmbătrânit şi vlăguit sexual (adesea destul de impotent), de 50 de ani
chit că e singur, disponibil şi de data asta stabil... Îi face plăcere compania
lui preţ de o vacanţă de vară dar 15 ani să facă dragoste cu el, când deja
el devine neputincios, cu această piele ce a crăpat în prezenţa altor femei. Guşa de curcan. Şi asta pentru ce? Pentru statut? Nu, nu are
nevoie. Ea alege viaţa. Nu are nevoie de o cale bătută ci de încercări,
expuneri, aventură. De toată viaţa înainte. Nu de amintiri. Şi se cară după un
party, la care el arată ridicol, sătulă de plânsetele lui şi patetismele cu
amorul/selectivitatea ce nu a prins-o.
El
dă vina pe vremurile noi în care tinerii nu cred în dragoste, nu au o
viată interioară ca să-i poţi prinde în mreje, frica a dispărut, nu îi mai
opreşte nimic, capcana religiei s-a dus, e o junglă, un război. Numai moartea
îi aseamănă? De departe, pe el îl trage, pe ea uneori o sustrage.
