Flaneur

Ieri, pe prima pagină din The Guardian, era şi titlul, o biserică din Londra le va oferi găzduire gratuită jurnaliştilor din ţările sărace Togo, Croaţia şi România ce nu îşi permit să plătească un hotel în Londra pe perioada olimpiadei. În articol, se accentuează, în ţările foarte sărace. Urâtul enervează mai cu seamă când e adevărat.


De abia aştept diseară să mă uit La maman et la putain. L-am văzut demult şi nu îmi mai amintesc decât cum râdeam la îngânările serioase ale actorilor, imitând vorba afectată, tărăgănată şi importantă a micii-marii burghezii franceze.


În continuare sunt dependentă de interviuri, memorii, confesiuni, corepondenţă. Parcă mă văd, când oi trece prin Bucureşti, citind volumele imense ale corespondenţei lui Dostoievski la Biblioteca Naţională. Nu am nici o idee dacă ele au fost vreodată traduse în română. Sper, căci, gândul de a le cumpăra mă înspăimântă. Cântăresc mult şi ocupă jumătate din valiză aşa că nu pot să le transport nicăieri. Da, încă nu vreau să îmi iau frigider. Adică ibook sau kindle.


Nu, veioza nu e verde. E albastră. Ba da, măi, e verde. Nu, domnule, nu vezi că e albastră...