Picnic

Preparând sendvişurile firave şi dietetice pentru lac şi turnând în termos nu cafea ci vin roşu, mi-am amintit de drumul pe tren nocturn cu o amică franţuzoiacă. Eram adolescente şi ne cunoşteam de curînd şi pentru că fusese un coup de foudre ne-am decis să o ştergem toţi în Bucovina câteva nopţi să stăm pe iarbă şi să colindăm pe dealuri sau la târguri de vechituri după capturi. Băieţii s-au fofilat şi s-au urcat singuri într-un alt tren ca să se distreze, chipurile nu ne-am întâlnit... Iar noi, 3 fete am luat un altul, fără să ne enervăm deloc, pe atunci nu erau telefoane mobile. Aveam noi să găsim gazda. Nu a pornit bine trenul că deja mă gândeam la provizile din rucsăcel. Cele 8 sendvişuri enorme cu şniţele pregătite cu teama foametei comuniste de mama... Franţuzoaica a refuzat, nu fără să facă nişte ochi mari. Elle s`en foutait şi nu înţelegeam de ce. Nu îşi adusese nimic la ea iar noi ne-am mirat dar bucurat că aşa le-am putut mânca pe toate în noaptea aia. Hainele, conversaţia/cărţile -în funcţie de dispoziţie- şi mâncarea erau singurele bucurii. 8 ore de drum, 1 sendviş la 2 ore, mi-am făcut eu calculul. Noroc că tipa era complet nevorbită şi tot drumul ne-a povestit viaţa ei şi parcă aşa trecea mai repede timpul până la următorul sendviş. Când a ajuns la chestiunile delicate şi ne-am dat seama că făcea deja prostii, am mâncat 2 sendvişuri la rând.