Sunt produse pe care le iubesc. Probabil cel mai adaptat produs romanesc care nici macar nu are nevoie de reclama, caci nu are concurenta pe piata noastra. Daca s ar desfiinta precum firma italiana artizanala care facea cizmele de calarie Ariete, nu stiu ce m as face... Cu cizmele rezist, ca inca mai traiesc si ele. (si nu, nu fac nici o echitatie si mi e frica de cai).
Pana anul acesta cand, in fine, l au adus si in mega, era si motivul pentru care unii nici nu isi faceau cumparaturile in supermarketul belgian. Unde il aveau, acolo ma duceam sa mi iau una alta. O data, voiam sa curat niste placi de ceramica de soba si nu il mai aveau la magazinul din colt si am ajuns prin nu stiu ce cartier marginas dupa el.
Cum curatarea wcurilor e un subiect mai tabu decat inmormantarea, numai o gospodina putea sa ti vanda pontul unui wc luna, ca la tv nu il dadeau. Tot de la cineva de la tara am aflat si eu de el, copil fiind, si de atunci sunt fan detartrant nufarul. Desi el e de la Farmec si nu Nufarul. Ma emotioneaza si ambalajul netipator si serios.
Pana acum cativa ani, lumea din orasele mici si l gasea in toate alimentarele, dar pe piata mare a supermarketurilor nu era. Aici, pe langa categoria persoanelor maniace cu curatenia, nu ne place sa spalam des si ca sa dai jegul istoric de pe cada, faianta sau din tron nu ai ce face cu produsele plapande straine, colorate si cu arome de bomboane. Si chiar sa cumperi in fiecare an un wc nou?! Iar cand ai mozaicuri, faianta si chiuvete vechi cu rugina interbelica, e
grozav. Cand dai cu el pe dare, te inarmezi cu manusi musai, deschizi fereastra, torni detartrantul, iese si o leaca de fum, nu de la frecus, ci de la acidul clorhidic concentrat. Arde putin, dar merita.
