Simt că sunt în vacanţă când rezolvarea mesei este o problemă. Nu, noi nu suntem nişte momâi ce îşi iau all inclussive ci ne fabricăm vacanţe sălbatice. Doamne, de câte ori ne-am blestemat zilele şi am făcut foamea. De ce nu ne-am luat şi noi măcar nişte brânzică la noi, ceva?! De ce să ne minţim, una dintre cele mai mari plăceri în vacanţă e tot masa.
Rezolvăm
totul singuri. Unde să mănânci că pe aici nu au existat cafenele, birturi sau
buticuri. Începe aventura şi pe ulită întâlneşti o vietate dupa o oră de
ghiorţăit maţe şi fumat jumătate de pachet de ţigări care îţi
încurajeazăfoamea, ulcerul şi pasiunea de viaţă. Şii când el începe să îşi facă
cu ochiul şi apoi îţi face sst şi se uită în stânga şi în dreapta după dragii de
vecinişi, nu ştii dacă e securist, guerrillero sau dealer, apoi te introduce
într-o curte cu banani şi chiparoşi, femeile fumând sar ca arsele, prinse în
flagrant, când aşezaţi pe perne şi divane, în jurul unei mese joase şi rotunde
bem rachiul local, atunci ştim că a început ceva.